A CONSUMAT ALCOOL ÎN STAȚIA DE AUTOBUZ

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Locală, l-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.500 lei, pe D.A., de 45 ani, din comuna Bărbulești, județul Ialomița. Susnumitul a fost depistat în timp ce consuma băuturi alcoolice în stația Bus ”Gara CFR”, iar în momentul legitimării persoana în cauză a devenit recalcitrantă, proferând injurii și expresii jignitoare pe un ton ridicat, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

NERESPECTAREA LEGISLAȚIEI ATRAGE SANCȚIUNI

În urma unui control efectuat la o societate comercială cu punctul de lucru în Galați, pe strada Vasile Alecsandri, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale au constatat că în locația respectivă se desfășura activitate de alimentație publică, fără ca operatorul economic să dețină autorizațiile necesare. Persoana juridică a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei, conform prevederilor Legii 12/1990.

SOCIETATE COMERCIALĂ ASPRU SANCȚIONATĂ PENTRU DEPOZITARE ILEGALĂ DE DEȘEURI

În timpul acțiunii de patrulare, polițiștii locali din cadrul Serviciului de Protecție a Mediului, au constatat că o societate comercială cu punctul de lucru în Galați, zona Tirighina, în calitate de generator de deșeuri, a abandonat pe terenul din vecinătate, deșeuri (plastic, ambalaje din hârtie și carton, folii de plastic cu eticheta operatorului, suporți sârmă sudură și textile îmbibate cu ulei), afectând astfel o suprafață de aproximativ 300 mp.

Persoana juridică a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 20.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii 211/2011, privind regimul deșeurilor, și s-a dispus măsura de ridicare a deșeurilor depozitate și curățarea terenului.

La câteva zile după aplicarea sancțiunii, operatorul economic a igienizat terenul pe care polițiștii locali, la momentul verificării, au găsit o cantitate impresionantă de deșeuri.

În primele șase luni ale anului 2020, polițiștii locali din cadrul Serviciului de Protecție a Mediului, pentru depozitare/abandonare/aruncare deșeuri, a aplicat un număr de 53 de sancțiuni în valoare de peste 50.000 lei.