Conform unei statistici cele mai multe sesizări, în jur de 2.500, au vizat aspecte legate de tulburarea liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public și provocarea de scandal. De asemenea un număr important de apeluri telefonice, 1.200 la număr, au semnalat blocarea de garaje. Peste 1.000 de sesizări înregistrate la Poliția Locală Galați prin intermediul numărul de telefon – 0236/955, au mai vizat: construcții fără autorizație (400), aspecte legate de curățenia localității (400), probleme legate de activitatea de comerț (200).
Trebuie precizat că, la Dispeceratul Poliției Locale Galați, anterior implementării numărului 0236/955, pentru perioada iunie 2017 – iunie 2018, numărul de sesizări prin Dispeceratul instituției a atins cifra de 3.500.
Postul de telefon funcționează 24/24, iar la acest număr scurt răspund operatorii Dispeceratului Poliției Locale Galați.
]]>Pe perioada acțiunilor de control polițiștii locali vor urmări modul în care operatorii economici respectă legislația în domeniu. Se are în vedere existența Acordului privind exercitarea activității de comercializare în zone publice (OG nr. 99/2000), afișarea datelor de identificare, existența orarul de funcționare și/sau lipsa autorizațiilor (HCL 260/2018), condiţiile de ocupare a domeniului public în vederea desfăşurării activităţilor comerciale (HCL 728/2017), etc.
Pentru încălcarea prevederilor legale, agenții economici riscă sancțiuni cuprinse între 400 și 2.000 lei și/sau suspendarea activității.
În 2018, posesorii de service-uri auto, persoane fizice sau juridice, care desfășurau această activitate fără a respecta prevederile legale, au fost sancționați de polițiștii locali. Au fost aplicate un număr de 68 de sancțiuni contravenționale în sumă de peste 54.000 lei.
]]>