Buletin de presă
-25 aprilie 2019-
25 de biserici și trei capele de pe raza municipiului Galați, dispuse conform competenței teritoriale pe raza Secțiilor de Poliție Locală nr. 1-5, vor fi monitorizate în Noaptea de Înviere de polițiștii locali de la ordine publică, intervenție rapidă și siguranță rutieră. La datorie se vor afla și patrule de la Disciplina în Construcții, Mediu și Control Activitați Comerciale.
Cei peste 70 de polițiști locali repartizați în dispozitive de ordine publică, vor avea în vedere următoarele aspecte: combaterea şi prevenirea consumului de băuturi alcoolice în imediata apropiere a lăcaşurilor de cult, cât şi pe căile de acces care duc spre acestea; supravegherea grupurilor de persoane care tulbură ordinea şi liniştea publică sau care se dedau la activităţi ce pot provoca dezordine; înlăturarea persoanelor aflate în stare de ebrietate şi luarea de măsuri legale conform Legii 61/1991.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, organizați în șase patrule, vor acționa în Noaptea de Înviere atât la Catedrala Arhiepiscopală, cât și în zona cimitirelor în vederea fluidizării traficului rutier.
La rândul lor polițiștii locali din cadrul Serviciul Control Activități Comerciale vor acționa, urmărind respectarea normelor legale privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale, respectiv a condițiilor și a locurilor stabilite de autoritățile administrației publice locale, accent punându-se pe prevenirea și combaterea comerțului stradal neautorizat din parcări, zone aferente piețelor și pentru depistarea persoanelor care comercializează produse alimentare perisabile sau vândute în condiții improprii.
La nivelul Poliției Locale Galați, se vor constitui dispozitive de ordine publică, siguranță rutieră și control comerț, în zilele de 27 și 28 aprilie 2019. Trebuie precizat că pe lângă dispozitivele din Noaptea de Înviere, polițiștii locali vor fi la datorie și în zilele următoare în vederea asigurării unui climat de normalitate în municipiul Galați.
În eventualitatea în care cetățenii municipiului Galați constată producerea unor fapte care contravin legislației în vigoare, pot semnala respectivele cazuri la Dispeceratul Poliției Locale Galați, apelând numărul de telefon 0236/955 sau direct la Secțiile de Poliție Locală.
„Ca în fiecare an, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, dar mai cu seamă în Noaptea de Înviere, polițiștii locali vor intensifica activitățile de patrulare și controalele în zonele cu afluență mare de public, îndeosebi în zona bisericilor, dar și în locurile unde se comercializează de regulă produse din carne, lactate, alte produse specifice acestei sărbători.
Vom fi prezenți în intervalul orar 2200 – 0200 la bisericile repartizate în urma înțelegerii cu celelalte forțe de ordine publică iar echipajele de siguranță rutieră vor acționa pentru fluidizarea traficului auto.
Facem apel la comunitatea gălățeană să respecte în special măsurile de ordine publică instituite în zona bisericilor, iar orice eveniment negativ poate fi sesizat atât la numărul de urgență 112 dar și la 0236/955”, a declarat Petrică Hahui – director general, Poliția Locală Galați.
Gălățenii pot accesa numărul scurt – 0236/955 – pentru a face sesizări și reclamații. În funcție de natura acestora: tulburarea ordinii și liniștii publice, comerț stradal neautorizat, abateri la disciplina în construcții, încălcări ale normelor privind protecția mediului sau probleme legate de oprirea/staționarea neregulamentară, accesul interzis, etc., Dispeceratul Poliției Locale le va dirija spre soluționare în cel mai scurt timp.
Secțiile de Poliție Locală numărul 1 și 5, strada Traian, nr. 63 (Piața Centrală).
Telefon: 0754/237.136
Secția 2 Poliție Locală, strada Energiei, nr. 5, bloc 10A, parter.
Telefon: 0754/237.138
Secția 3 Poliție Locală, Bulevardul Dunărea, nr. 44, bloc B7, apartament 39.
Telefon: 0754/238.140
Secția 4 Poliție Locală, strada 1 Decembrie 1918, nr.25.
Telefon: 0754/237.139