Buletin de presă
-27 septembrie 2019-
Până la finele lunii octombrie, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale desfășoară o serie de acțiuni de control la nivelul municipiului vizate fiind în special piețele agroalimentare dar și alte locuri în care unii comercianți, încălcând prevederile legale, valorifică produse specifice anotimpului.
Oamenii legii acționează pentru respectarea normele legale privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale, respectiv a condițiilor și a locurilor stabilite de autoritățile administrației publice locale, accent punându-se pe eradicarea comerțului stradal neautorizat.
Depistarea persoanelor fizice/juridice care folosesc în vederea determinării cantităţii produselor comercializate cântare neomologate, neverificate metrologic sau neînregistrate la Administraţia Pieţelor, reprezintă o altă prioritate a polițiștilor locali.
,,Având în vedere că sezonul de toamnă a început, implicit activitatea de aprovizionare pentru iarnă, Poliția Locală a organizat și desfășoară mai multe acțiuni specifice privind respectarea regulilor de comerț, în special în piețele gălățene, dar și în alte locații din interiorul cartierelor. Vom urmări în cadrul acestor controale existența actelor de proveniență a mărfurilor, calitatea acestora, și nu în ultimul rând dacă cântarele folosite în activitatea de comerț sunt verificate metrologic și omologate. Recomand gălățenilor, în situația în care sunt suspiciuni că au fost păcăliți, înșelați la cântar, să sesizeze Poliția Locală la numărul de telefon 0236/955, sau orice patrulă de polițiști locali”, a declarat Petrică Hahui, director general – Poliția Locală Galați.
În doar două zile polițiștii locali au confiscat un număr de șase cântare neomologate și neverificate metrologic, folosite de comercianți în Piața ,,Calea Basarabiei” și pe Aleea Comerțului din Micro 39 A.
Pe perioada verificărilor, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale au constatat că două persoane care comercializau struguri în Piața ,,Calea Basarabiei” foloseau cântare pe care aveau montate dispositive elecronice care erau comandate printr-o telecomandă. Dispozitivele au fost distruse de comercianți la vederea oamenilor legii care urmau să facă controlul în zonă.
În cazul numitului I.I, în vârstă de 25 ani, din localitatea Slobozia Bradului, județul Vrancea, polițiștii locali au depistat că persoana comercializa struguri fără a deține documente de proveniență a mărfii. În acest caz a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 500 de lei, și conform preverilor Legii 12/1990, întreaga cantitate de struguri, respectiv 3.262 kg., a fost ridicată în vederea confiscării și predată unui operator economic autorizat, în vederea valorificării.
“Chiar dacă mare parte dintre comercianții din piețele gălățene sunt în legalitate, mai sunt persoane care încearcă prin tot felul de metode, să facă profit, încălcând prevederile legale. În aceste cazuri intervin polițiștii locali care fac în această perioadă controale ample menite să-i protejeze pe cetățenii care își fac cumpărăturile în piețele gălățene.
Referitor la folosirea cântarelor neomologate, recomandăm gălățenilor, pentru a nu fi victime ale comerciaților certați cu legea, să încerce să achiționeze produse doar de la cei care folosesc cântarele Administraţiei Pieţelor. Acestea pot fi recunoscute ușor, datorită etichetelor colantate pe acestea”, a declarat Dănuț Munteanu, șeful Serviciului Control Activități Comerciale și Biroul Evidența Persoanelor.
https://wetransfer.com/downloads/d2d46a4edddfc89ecd1cf9238b3ffdb420190927084317/715fcdf661dcfb8313d538dc5c5028ab20190927084317/e1295a