Buletin de presă
-26 iulie 2018-
Pentru încălcarea prevederilor Legii 349/2002, modificată și completată cu legea 15/2016, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, polițiștii locali de la nivelul municipiului Galați au aplicat 259 de sancțiuni contravenționale, în sumă de 33.150 lei.
În primele șase luni ale anului cele mai multe dintre aceste sancțiuni contravenționale au fost date unor persoane care fumau în locații, precum: spații de joacă pentru copii, unități de învățământ, stații de autobuz, piețe agroalimentare, autoturisme de serviciu, etc. Din totalul amenzilor aplicate, un număr de trei s-au îndreptat împotriva agenților economici, operatori care au fost sancționați pentru încălcarea Legii 349/2002. În aceste cazuri valoarea amenzilor a fost de 15.000 lei.
Pentru încălcarea prevederilor legii antifumat, în 2017 la nivelul municipiului Galați, polițiștii locali au aplicat un număr de 475 de sancțiuni contravenționale, în sumă de 83.600 lei. Din totalul amenzilor, un număr de 12 au fost date operatorii economici care au încălcat prevederile Legii 349/2002, modificată și completată cu legea 15/2016. În aceste cazuri valoarea sancțiunilor a depășit suma de 55.000 lei.
Reamintim că persoanele fizice care nu respectă prevederile legii anti-fumat riscă sancțiuni contravenționale de la 100 lei la 500 lei. Persoanele juridice care încalcă legea 349/2002 – actualizată, riscă sancțiuni, după cum urmează: 5.000 lei la prima abatere, amendă contravențională de 10.000 lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității până la remedierea situației care a dus la suspendarea activității la a doua abatere, iar săvârșirea unei noi contravenții se sancționează cu amendă contravențională de 15.000 lei, plus sancțiunea complementară de închidere a unității.