În cadrul verificărilor efectuate în vederea soluționării unei sesizări, polițiștii locali din cadrul Serviciului de Protecție a Mediului au constatat că un operator economic, a depozitat pe domeniul public, respectiv pe trotuarul eferent punctului de lucru situat pe strada Albatrosului, 15 saci menajeri cu deșeuri provenite din activitatea economică, dăunând astfel esteticii și curățeniei zonei. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, în conformitate cu prevederile HCL 260/2018.