În urma unui control efectuat la un imobil de pe strada Ștefan cel Mare, polițiștii locali au constatat că au fost executate lucrări de construcții, iar proprietarul nu a prezentat procesul verbal de recepție la finalizarea lucrărilor și a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii 50/1991, actualizată.
În urma verificărilor efectuate în vederea soluționării unei sesizări, polițiștii locali din cadrul Serviciului de Protecția Mediului au constatat că administratorul unei societăți comerciale, nu a asigurat condiții de igienă a spațiilor unde se desfășoară activitatea și în jurul acestora, prin activități de dezinsecție și deratizare. Societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.500 lei, în conformitate cu prevederile HCL 260/2018.
Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Locală, au depistat în zona unui bloc de pe strada Nicolae Deleanu, un grup de șapte tineri cu vârste cuprinse între 19 și 31 de ani, care tulburau liniștea locuitorilor. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991, în valoare de 3.250 lei.
De asemenea polițiștii locali din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă și Transport Valori, i-au depistat în parcul aferent unei societăți comerciale de pe strada Furnaliștilor, pe numiții T.M., de 39 ani, B.G.C., de 37 ani și B.R.P., toți din Galați. Persoanele în cauză, consumau băuturi alcoolice și tulburau liniștea publică prin strigăte și larmă. Au fost sancționați contravențional cu amenzi în sumă totală de 900 lei.


