Au crescut sancțiunile pentru murdărirea domeniului public

Polițiștii locali din cadrul Secției nr. 1, au depistat-o în dreptul unui bloc de pe strada Domnească, pe numita P.T., de 31 ani, din Galați, în timp ce consuma semințe de floarea soarelui, cojile rezultate fiind aruncate pe jos. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 800 lei.

Trebuie precizat că în conformitate cu prevederile HCL 260/2018, cetățenii au obligația „de a nu arunca  hârtii, bilete, resturi de țigări, coji de semințe, guma de mestecat, sticle sau alte ambalaje pe alei, peluze, în parcuri, zone verzi şi pe trotuare, mijloace de transport în comun sau în alte locuri publice”. Încălcarea acestor prevederi se sancționează cu amendă cuprinsă între 800 – 1.500 lei.

 

Conducător auto sub influența băuturilor alcoolice depistat de polițiștii locali

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, aflându-se în serviciul de patrulare, au observat un autoturism care a pătruns pe strada Anul Revoluţiei 1848, direcția de mers dinspre strada Tecuci către strada Movilei, nerespectând semnificația indicatorului rutier accesul interzis.

Prin semnal regulamentar, oamenii legii au procedat la oprirea conducătorului auto, în persoana numitului P.M, în vârstă de 26 de ani, iar în momentul legitimării au observat ca acesta emana halenă alcoolică.

În acest caz a fost apelat serviciul unic de urgenţă 112, la fața locului deplasându-se poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier. În urma testării cu alcooltestul a rezultat o alcoolemie de 0.59 alcool pur, în aerul expirat.

Conform legislaţiei în vigoare au fost întocmite actele procedurale, conducătorul auto fiind predat serviciului de poliţie competent, în vederea continuării cercetărilor.

Coji de semințe pe domeniul public

La data de 19.06.2018, în jurul orei 2215, în urma unei sesizări primite prin numărul scurt – 0236/955 la Dispeceratul Poliției Locale Galați, polițiștii locali din cadrul Secției nr. 5 Poliție Locală aflați în serviciu au fost direcționați la intersecția străzilor Cezar cu Lozoveni, unde au depistat pe numiții A. C. de 17 ani, S. V. de 19 ani, S. A. de 18 ani, I. C. M. de 16 ani, L. F. L. de 18 ani și D. D. de 18 ani, toți din Galați, în timp ce consumau semințe de floarea soarelui și aruncau cojile pe jos, murdărind astfel domeniul public.

Au fost sancționați contravențional cu amenzi în cuantum de 4000 lei.