În 2018 a crescut numărul de sancțiuni pentru parcări neregulamentare

6.380 de sancțiuni contravenționale în sumă de peste 1.280.000 lei și 2.535 puncte penalizare, au aplicat polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și polițiștii de la ordine publică, în cadrul Planului de măsuri „Parcarea – 2018”, plan demarat în luna februarie a anului 2018.

Pe parcursul anului cele mai multe amenzi au fost date pentru parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spațiul verde și parcarea pe scuar, conducătorii auto în cauză fiind sancționați în conformitate cu prevederile HCL 260/2018. Au mai fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru: autoturisme expuse la vânzare pe domeniul public, autoturisme abandonate pe domeniul public, încălcarea OUG 195/2002 (oprirea interzisă, staţionarea interzisă, acces interzis, acces interzis 3,5 t); încălcarea prevederilor HCL 425/2011.

În ultima lună a anului 2018, polițiștii locali de la nivelul municipiului Galați au dat un număr de 375 de amenzi în valoare de peste 89.000 lei și 175 de puncte penalizare.

De la intrarea în vigoare a HCL 260, în anul 2018, pentru fapte referitoare la circulația, oprirea, staționarea și parcarea autovehiculelor pe domeniul public sau privat al municipiului Galați, altele decât cele prevăzute în OUG 195/2002, sancțiunile sunt cuprinse între 700 și 2.500 lei.

În 2019, la nivelul Poliției Locale Galați este pus în aplicare un nou Plan de măsuri, „Siguranța în trafic”. Astfel, în perioada ianuarie – decembrie 2019, efectivele de polițiști locali de la Secții de Ordine Publică și Serviciul Siguranță Rutieră, vor fi angrenate în acțiuni specifice, zilnic, în intervalele de timp concomitente sau diferite, inițial pe străzile intens circulate, apoi pe străzile aferente, atât în echipe mixte (Siguranță Rutieră și Ordine Publică), cât și independent.

„În anul 2018 programul de măsuri ”Parcarea 2018” și-a atins parțial scopul, în sensul că, cu toate eforturile depuse atât de polițiștii locali de la Serviciul Siguranță Rutieră, cât și de cei de la ordine publică, atestați să desfășoare activități și în domeniul rutier, nu s-a reușit în totalitate o disciplinare a conducătorilor auto, în special în domeniul parcărilor neregulamentare, chiar dacă numărul de sancțiuni a fost mare, ca și cuantumul amenzilor respectiv numărul de puncte penalizare. Din acest motiv, în acest an, în cadrul Planului de măsuri „Siguranța în trafic”, vom aborda problematica parcărilor neregulamentare în special pe marile artere de circulație, la trecerile de pietoni, în stațiile mijloacelor de transport în comun, în intersecții, dar și în fața instituțiilor publice și de învățământ (Palatul de Justiție, Colegiul Național „Costache Negri”, etc) ”, a declarat Petrică Hahui – director general Poliția Locală Galați.

Politistii locali sunt la datorie de Zilele Galatiului si de 1 Decembrie

45 de echipaje de ordine publică, intervenție rapidă, control comerț și 30 de echipaje de siguranță rutieră din cadrul Poliției Locale vor fi în dispozitiv la acțiunile organizate în acest an în cadrul evenimentului „Zilele Galațiului 2018” și de Ziua Națională a României.

Oamenii legii vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică; fluidizarea traficului rutier; devierea traficului rutier pe rute ocolitoare; interzicerea accesului autovehiculelor neautorizate în zona restricționată; prevenirea opririlor, staționărilor și parcărilor neregulamentare în imediata apropiere a barierelor de restricție; îndrumarea comercianților de mărfuri să parcheze în locurile special destinate autovehiculelor pentru transport marfă; interzicerea comerțului stradal neautorizat din zonă; prevenirea furturilor din buzunare, genți și poșete în rândul participanților, cât și a bunurilor expuse la vânzare; identificarea persoanelor aflate în stare de ebrietate și/sau recalcitrante, predispuse la provocarea de scandal.

La manifestările organizate cu ocazia Zilei Naționale a României, pe linie de ordine publică și siguranță rutieră, Poliția Locală va avea dispozitive la Catedrala Arhiepiscopală, Cimitirul “Eternitatea”, în zona Potcoava de Aur, dar și în locațiile unde continuă manifestările prilejuite de Serbările Galațiului (esplanadă P-uri. Faleza Superioară).

În anul Centenarului, Poliția Locală va participa la defilare cu două plutoane (un pluton de ordine publică și unul al Serviciului de Intervenție Rapidă). La defilarea de Ziua Națională a României, plutoanele Poliției Locale vor fi însoțite de garda-drapel. De asemenea Poliția Locală Galați va fi prezentă în defilare cu parte din mijloacele tehnice din dotare (două autospeciale ale Serviciului de Intervenție Rapidă, doua autospeciale de ordine publică și două autospeciale ale Serviciului de Siguranță Rutieră).

Tot referitor la Ziua Națională a României, având în vedere Acordul de Cooperare încheiat de Poliția Locală Galați cu Inspectoratul de Poliție Cahul, pe data de 1 Decembrie, la Galați, va defila și un pluton din Republica Moldova, însoțit de garda-drapel și două autospeciale din dotarea IP Cahul.

Atenție! Parcarea – 2018 continuă și in luna noiembrie

505 sancțiuni contravenționale în sumă de peste 150.000 lei și 276 de puncte penalizare, au aplicat în luna octombrie polițiștii locali cu atribuții pe siguranță rutieră, în cadrul Planului de măsuri „Parcarea – 2018”.

În ultima lună de raportare, cele mai multe amenzi au fost date de polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și de cei de la ordine publică, pentru parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spațiul verde, pe locurile rezervate persoanelor cu handicap și parcarea pe scuar, conducătorii auto în cauză fiind sancționați în conformitate cu prevederile HCL 260/2018. Sancțiuni contravenționale au mai fost aplicate pentru: autoturisme expuse la vânzare pe domeniul public, autoturisme abandonate pe domeniul public, încălcarea OUG 195/2002 (oprirea interzisă, staţionarea interzisă, acces interzis, acces interzis 3,5 t); încălcarea prevederilor HCL 425/2011și HCL 335/2014

În luna noiembrie, polițiștii locali vor acționa cu precădere, în următoarele locații:

  • strada Brăilei, tronsonul cuprins între strada Traian și strada Cristofor Columb;
  • strada Brăilei, tronsonul cuprins între strada Prelungirea George Coșbuc și strada Roșiori;
  • strada Basarabiei, tronsonul cuprins între strada Mihai Bravu și bulevardul George Coşbuc;
  • strada Basarabiei, tronsonul cuprins între strada Traian și strada Calea Prutului;
  • strada Nae Leonard;
  • strada Oltului;
  • strada Alba Iulia;
  • strada Victor Papilian;
  • strada Basarabiei, tronsonul cuprins între strada Mihai Bravu și bulevardul George Coşbuc.

Din luna februarie 2018, când a demarat Planului de măsuri „Parcarea – 2018”, polițiștii locali au aplicat un număr de 5.244 de sancțiuni contravenționale în sumă de peste 1.000.000 lei.

Planul de măsuri – „Parcarea – 2018” va continua până la finele anului.